Dilema biciclistului în fața Trecerii de pietoni (5)

E primăvară. Ies bicicliștii. Toți grămadă. Odată cu ei, moartea dă iar târcoale prin urbe. Spectacolul e pentru toți: pro, amatori, mari, mici, hipsteri cu fixie, moșnegi cu rable având lanțul neuns și hipioți cu dreduri călare pe bițe elvețiene cu schimbătoare în butuc. Pe toți îi poți vedea dacă dai o tură prin orice oraș mai răsărit al patriei.

În București sărmanii nu încap de mașini parcate pe trotuar, în Timișoara îi vânează stupizii polițiști locali care dau amenzi de câte 600 sute de lei pentru lipsă claxon‘, iar în Cluj pistele de biciclete, puține și neconectate între ele, se înfundă nu de puține ori, drept în stațiile de autobuz.

Ca niște șopârle urbane, toți acești bicicliști entuziasmați de renașterea naturii și vieții, fie că îi dau blană pe șosea, pe trotuare, pe piste sau fie că se strecoară ca dihorii printre mașinile parcate cu nesimțire peste tot dau, mai devreme sau mai târziu, peste o Trecere de pietoni.

Astfel, se naște Marea Dilemă a ciclistului urban, o meditație cu iz hamletian: Să mă dau jos? Sau să mă fac că plouă?

Dilema se rezumă la ideea: Ca biciclist aflat pe o trecere sunt pieton care umblă cu bița ținută frumos de ghidon și are drepturi sau vehicul în mișcare care încalcă legea? Din această dilemă nu se poate ieși. Dar merită să medităm la ea.

Iar cel perfect curat, care în viața lui n-a trecut ca o vijelie peste zebră fără să coboare din șa, să arunce primul cu piatra.

CONTACT